Romania

Atat de frumoasa tara avem. :) Spatiu mioritic, deal, vale, oameni primitori, turism cat cuprinde. Idilic, nu? Nu. Romania e, intr-adevar, o tara extrem de frumoasa, dar cu multe locuri uitate de lume, cu o strategie de turism care mai mult face parada si cu multe locuri minunate lasate in paragina.

Cata lume stie cat de frumoase sunt cele aproape 200 de cetati sasesti, biserici fortificate, din marginimea Sibiului? Se ajunge greu, nu sunt mereu deschise, dar sunt o comoara pentru turistul care s-a saturat de nebunia de la Bran.

La fel si Delta. Toti stim teoretic ca e frumos, dar foarte putini mergem acolo, in satele mai turistice sau in cele salbatice, sa vedem ce face pelicanul. Si orasele sunt frumoase, sub zidurile paraginite sau, mai rau, cele vopsite strident, se ascund povesti si istorie, de cele mai multe ori uitate. Sa nu uitam nici de munti, unde putem face o gramada de trasee, mai mult sau mai putin cunoscute.

Fabulospirit sau nu, Romania chiar e (uneori) surprinzatoare.

Nota 0.0 din 5 (0 nota(ri))
X


Alte articole

Programul vapoarelor din Delta Dunarii incepand cu 5 octombrie

Programul vapoarelor din Delta Dunarii incepand cu 5 octombrie De fiecare data cand am plecat in Delta Dunarii m-am lovit inevitabil de aceeasi problema: cand e vaporul? Dar de intors cand e? In Delta vapoarele nu sunt zilnice pe...
...citeste tot

Sulina

Sulina Sulina este un loc 3 in 1 : Delta Dunarii pe unde te poti plimba cu barcute, Marea Neagra unde poti sta la plaja si oras pe care-l poti vizita....
...citeste tot

Vama Veche in octombrie (2006)

Vama Veche in octombrie (2006) Omul prevazator face vara sanie si iarna car si isi aranjeaza revelionul inca din septembrie. Nostalgicul se gandeste in prag de iarna la mare, plaja si Vama Veche. Si chiar...
...citeste tot

Rasinari - duminica lui Cioran

Rasinariul, "comuna de taietori de paduri si ciobani autodidacti care aveau biblioteci mari si vorbeau despre Hegel", cum spunea ganditorul din Rasinari , a pus trecutul deoparte. Prea palide...
...citeste tot

O zi la Gradina Zoologica din Sibiu

O zi la Gradina Zoologica din Sibiu Daca iesi din Sibiu pe drumul catre Rasinari sau Paltinis si mergi inca putin, nimeresti la Complexul Astra. Daca te hotarasti sa intri ar fi bine sa ai macar jumatate...
...citeste tot

Periprava - Delta de la capatul lumii

Periprava - Delta de la capatul lumii Daca lumea are margini, atunci in mod sigur una dintre ele este la Periprava. Pe bratul Chilia, la granita cu Ucraina , inconjurata in mare parte de ape si la...
...citeste tot


0 Comentarii

Comenteaza si tu

*
*
*
 

Unde ai merge in vacanta?


Tips & tricks Tips & tricks

Voluntourism - sau cum se combina calatoriile cu faptele bune

In argoul contemporan, voluntourism inseamna combinarea voluntariatului cu turismul. Mai exact, pleci in vacanta, dar intre timp faci si lucruri utile pentru comunitatea de acolo: ajuti la un orfelinat, vorbesti... ...citeste tot

Super reduceri la Air Asia!

Asia pare foarte departe, nu-i asa? Ei bine, mega reducerile de la Air Asia, low-cost-ul minune care face legatura cu taramurile exotice, o aduc foarte aproape! Un... ...citeste tot

Ghiduri Lonely Planet gratis pe Iphone!

Lonely Planet e biblia calatorilor independenti. Si, pentru ca orice divinitate intr-ale travelling-ului are grija de supusii ei izolati prin diverse orase straine din cauza norului de cenusa vulcanica, Lonely... ...citeste tot

ZeroBaggage: Cat bagaj iei cu tine in calatorie?

Esti genul care nu se poate desparti de dulapul de acasa, plus fierul de calcat, plus uscatorul de par, plus sase perechi de pantofi, plus haine pentru orice vreme (daca... ...citeste tot

Backpacking un an prin Europa: Fanny si Mathilde, Tour d'Europe

Prieteni de-au metropotamului calator i-au semnalat faptul ca au gazduit zilele trecute doua fete din Franta, care fac un tur al Europei pe jos. Am primit si-un link la blogul... ...citeste tot

Ai ceva de spus? Ai fost aici? Ai ceva de spus?

Tu pe unde te-ai plimbat? Trimite-ne o poveste faina despre un loc in care ai fost si ti-a placut la nebunie. Poate sa fie despre un oras intreg, un varf de munte izolat sau un restaurant.
Daca ne place, o publicam aici si astfel vei fi si tu un animal urban calator.