Armenia

In ciuda situatiei economice accentuata de starea permanenta de conflict cu Turcia si cu Azerbaidjanul, care detine inca zona Nagorno Karabakh, armenii sunt niste oameni mandri. Atat ca individualitati, cat mai ales ca natiune. Se mandresc a fi prima tara devenita crestina, in 301 d.Ch., se mandresc cu miile de manastiri si biserici, cu civilizatia antica si reflexul ei timid in contemporan.

Oamenii sunt cam tristi, tara e in metastaza. Economia se taraste greu dupa ce in ’88 un cutremur a ras 80% din industrie. In toata Armenia traiesc 3 milioane de oameni, din care o treime sunt in Erevan. In restul lumii diaspora numara peste 9 milioane. Din acestia, cate un om de succes (se spune ca in materie de facut bani, armenii sunt mai rai - sau mai buni -  decat evreii…dar nu la ei acasa, se pare) care isi aminteste de acasa, mai face cate o investitie pentru reconstruirea cate unei bucatele de tara.

 

Bisericile armenesti sunt o combinatie fericita de simplitate si lumina.

Manastirea Echmiadzin (foto stanga, sus), resedinta a patriarhilor armeni (katholicos) te intampina cu ferestre mari, pereti albi si motive florale. Iconografia nu e la mare pret in ortodoxismul armean, insa te lipsesti bucuros de icoane in marime naturala pentru sentimentul usor glacial de demnitate si credinta tacuta.

Cel mai puternic efect l-am simtit in manastirea sapata in stanca de la Geghardt (foto stanga sus si foto mai jos), luminata prin borte in tavan si putine lumanari, neagra de vreme si umezeala, unde ti-e teama sa respiri aerul, de frica de a fi incompatibil temporal, si ti-e rusine daca pantofii tai moderni fac prea mult zgomot in linistea medievala.


Khor Virap, in apropierea Araratului, aproape de granita cu Turcia, e o manastire cu o poveste si o borta adanca in pamant: inainte de crestinarea tarii, in anul 301, acolo a fost intemnitat Sfantul Grigorie Iluminatul timp de 13 ani. Putul-inchisoare se poate vizita, coborand pe o scara abrupta si in fundul sau afumat de lumanari si de vreme poti sta cateva minute (lipsa de aer e destul de apasatoare) sa iti imaginezi cum se poate trai intr-o gaura in pamant, fara lumina, cu paine si apa, atata timp.



Mai jos este templul Garni, unde te poti opri in drumul spre Geghardt; construit pe locul unei fortarete antice in primul secol dupa Hristos, a fost partial distrus in secolele trecute dar a fost restaurat in perioada sovietica. Pietrele de la intrare mai pastreaza sapate in ele inscriptii in limba araba. Langa templu se mai pot vedea ramasitele unei bai romane, cu mozaicuri destul de bine pastrate si ele si construita dupa toate regulile de lux ale unei bai regale, deoarece proaspat intors de la Roma cu bani de la Nero, imparatul Tiridates mai adusese cu mandrie inapoi si obiceiurile, si arhitectura Imperiului.

Peste regiunea Armavir si Erevan domneste majestuos si cu capul in nori Araratul, vulcanul adormit, simbolul national al Armeniei, aflat – ironic – peste granita, in Turcia. Desi expeditiilor armene le este interzis accesul pe munte, vizitatorul se poate bucura oricand de privelistea locului unde se zice ca s-a oprit Arca lui Noe. Rar fara coroana de nori, Araratul domina orizontul plat al podisului inalt pe care se intinde tara, strajuit in partea opusa Erevanului de fratele sau, masivul Aragats.

Din Armenia te intorci pur si simplu satisfacut. Sau poate cuvantul potrivit este "ghiftuit". Nu numai cu impresii legate de cultura, civilizatie in declin, istorie potrivnica, geografie zdrentuita, dar si din motive mai triviale… cum este aspectul culinar. Armenii mananca si beau zdravan. Orice masa incepe ritualic prin alegerea unui conducator de toasturi, numit "tamada", care in decursul mesei va face dovada istetimii si intelepciunii prin toasturi mestesugite … si va invita comesenii sa isi aduca si ei contributia.

Dupa ce se bea pentru Mama Armenia, pentru restul mesenilor, pentru ocazie, pentru viitor, pentru trecut, pentru prezent, pentru orice merita amintit, se da paharul pe gat. Dupa o masa cu mici (nu, nu sunt tipic romanesti), cu frigarui, tolma, khash, humus, hashlama, shavourma, (mancaruri mai ales din carne de oaie), orez picant, linte si un tamada destoinic, te ridici beat si indopat ca un purcel inainte de ignat, insa fericit si plin de voia buna a oamenilor din jurul tau.

Mai multe foto in galerie

---

Harta

• Manastirea Echmiadzin

---