Gdansk

Dintre toate zilele de drumuri prin zona baltica, tocmai in Gdansk a trebuit sa ploua. Si spun tocmai, pentru ca e un orasel atat de frumos, cu port, canale, parcuri, stradute vechi si arhitectura olandeza, incat mi-a parut foarte rau ca nu l-am prins cu toate culorile de oras milenar sub soare.

Am zis milenar, si asa si este: Gdansk si-a sarbatorit deja aniversarea de 1000 de ani in 1997, este unul dintre cele mai mari orase din Polonia (al patrulea ca marime), cel mai mare din regiunea Pomeraniei si parte din Tricity (aglomerare urbana metropolitana formata de orasele baltice Gdansk, Gdynia si Sopot).

Gdansk Gdansk Gdansk

De-a lungul istoriei sale Gdansk a dus-o foarte bine inca de pe la 1200, cand era santier naval si port important pentru corabiile comerciale si pescaresti din Marea Baltica. In secolul 14 a aderat la Liga Hanseatica, alianta comerciala timpurie intre orase ale nordului Europei, in cercul Prusia-Livonia-Suedia.

Ceea ce a fost insa definitoriu pentru dezvoltarea sa a fost faptul ca Gdansk, azi oras polonez, a fost oras german (si azi e cunoscut mai degraba -si mai usor de pronuntat- sub numele nemtesc Danzig) de prin secolul 14 pana in secolul 20, cand a fost o perioada de doua decenii semi-autonom sub numele de "Orasul Liber Danzig", cu o populatie de 98% nemti, repopulat fortat cu polonezi dupa capturarea sa de rusi in '45.

Gdansk Gdansk
Gdansk Gdansk
stanga sus: strada principala pietonala Dluga;
stanga jos: vechea primarie (cca. 1560), prefigurata in ceata


Distrus in mare parte de armata sovietica in timpul capturarii, centrul sau vechi, cu cladiri din secolul al 17-lea, a fost reconstruit in anii 50 si 60, iar azi arata foarte bine. In ciuda zilei mohorate si a ploii care nu se mai oprea, plimbarea prin Gdansk a ramas o amintire foarte placuta.

Gdansk Gdansk Gdansk Gdansk f3
1: iar primaria, 2,3: podeturi peste canalul Raduni; 4: fantana lui Neptun (1617); 5: placuta pe strada Ogarna pe casa unde a locuit Daniela Gabriela Fahrenheita (nu e consoarta fizicianului, ci chiar el, in ortografia poloneza)

Centrul Vechi se incolaceste pe langa raul Motlawa, de-a lungul caruia e o mica faleza turistica, plina de cafenele, terase si restaurante si ocazii de croaziera cu corabia.

Gdansk Gdansk
foto stanga: macara medievala in port / krantor / Brama Żuraw

Gdansk Gdansk
foto dreapta: insulita Spichrze, cam darapanata

Gdansk Gdansk
stanga: cladirea garii; dreapta: vechiul arsenal (cca 1605)

Gdansk Gdansk
stanga: detaliu din biserica Sf. Maria, cea mai mare biserica de caramida din lume (privire de ansamblu aici); dreapta: veche piata publica

Uzi pana la piele de ploaie si ceata, am cedat dupa cateva ore de plimbare si am cercetat si zona de going out. Prima remarca: daca nu vrei tu sa intri undeva, te vor baga ei cu forta - in fata fiecarei locante mai dichisite se afla cate un ... "paj" care turuia rebegit de frig textul pentru convins trecatorul sa intre. Faptul ca nu vorbeam poloneza nu-i descuraja defel, multi incepeau in engleza.

Am preferat sa ne alegem totusi singuri locurile si am gasit asa:

f1 z2

- cina uriasa cu 16 zloti (~16 lei) la un restaurant la periferia centrului vs. omleta cu 13 zloti (~13 lei) in buricul targului (pe masura ce ne apropiam de centru preturile cresteau si portiiile se micsorau)
- o ceainarie frumusica unde ne-am incalzit la un ceainic fierbinte de numai 6 zloti.
- un Scottish pub central unde am dat 10 zl pe-o bere scotiana si 7 pe una locala, pub care s-a umplut spre seara de pustime (era aparent cel mai... "alternativ" loc din centru), asa ca ne-am mutat in:
- Rock Cafe, unde n-am prea ascultat rock pana nu ne-am imprietenit cu un grup de polonezi care au inceput sa faca cereri DJ-ului pentru "fetele metaliste" din Romania.

O vorba scurta si despre cazare:
- hostel Just scrie in descrierea de pe site ca e la 10 minute de mers de centru. In realitate e la vreo 40, in pustie. Nu recomandam decat daca pur si simplu vreti sa va simtiti ca intr-o suburbie a Busteniului, minus munte:

Gdansk

- hostel Zachariasz Zappio, a doua incercare, a fost perfect: plasat exact in centrul vechi, ieftin (10 eur/pat in dormitor comun), camere spatioase, luminos, curat.

Daca hostelurile nu va aranjeaza, Centrul Vechi (Stare Miasto) si zona adiacenta lui (Glowne) sunt absolut pline de hoteluri, de toate stelele.

Metropotamul calator se gandeste sa faca o excursie mult mai lunga, de vara, in Gdansk, o singura zi (si aceea ploioasa si rece) a fost ca o lingurita de frisca in fata tortului - sunt atatea de vazut, de la faleza si plaja la Marea Baltica (pe unde se inchiriaza biciclete) la casuta sui din Sopot, peninsula Hel si golful Puck, unde se face kitesurfing.

Voi pe unde ati fost in Danzig si ce ati vazut frumos acolo?


Nota 5.0 din 5 (4 nota(ri))
X


0 Comentarii

Comenteaza si tu

*
*
*
 

Orase si zone din tara

Gdansk
Gdansk
Sopot
Sopot

Unde ai merge in vacanta?


Tips & tricks Tips & tricks

Voluntourism - sau cum se combina calatoriile cu faptele bune

In argoul contemporan, voluntourism inseamna combinarea voluntariatului cu turismul. Mai exact, pleci in vacanta, dar intre timp faci si lucruri utile pentru comunitatea de acolo: ajuti la un orfelinat, vorbesti... ...citeste tot

Super reduceri la Air Asia!

Asia pare foarte departe, nu-i asa? Ei bine, mega reducerile de la Air Asia, low-cost-ul minune care face legatura cu taramurile exotice, o aduc foarte aproape! Un... ...citeste tot

Ghiduri Lonely Planet gratis pe Iphone!

Lonely Planet e biblia calatorilor independenti. Si, pentru ca orice divinitate intr-ale travelling-ului are grija de supusii ei izolati prin diverse orase straine din cauza norului de cenusa vulcanica, Lonely... ...citeste tot

ZeroBaggage: Cat bagaj iei cu tine in calatorie?

Esti genul care nu se poate desparti de dulapul de acasa, plus fierul de calcat, plus uscatorul de par, plus sase perechi de pantofi, plus haine pentru orice vreme (daca... ...citeste tot

Backpacking un an prin Europa: Fanny si Mathilde, Tour d'Europe

Prieteni de-au metropotamului calator i-au semnalat faptul ca au gazduit zilele trecute doua fete din Franta, care fac un tur al Europei pe jos. Am primit si-un link la blogul... ...citeste tot

Ai ceva de spus? Ai fost aici? Ai ceva de spus?

Tu pe unde te-ai plimbat? Trimite-ne o poveste faina despre un loc in care ai fost si ti-a placut la nebunie. Poate sa fie despre un oras intreg, un varf de munte izolat sau un restaurant.
Daca ne place, o publicam aici si astfel vei fi si tu un animal urban calator.