Cu camila in desert
Camilele sunt niste animale foarte simpatice. Se ridica brusc, coboara brusc, merg relativ linistit (daca nu ai noroc de cea supranumita "camila nebuna" care merge doar in legea ei), miros cam urat (iertare, dar unde s-ar putea spala in desert?) si li se aude cum se misca apa inmagazinata in cocoasa ca intr-un butoi plimbaret.Pe de alta parte, trei oameni diferiti ne-au spus ca o camila costa cam 100.000 euro, pret cam sf daca stam sa ne gandim ca nu are nici prea multi cai putere, nici sunet sourround si nici climatizare. :) Ba din contra. Oricum, stiind asta, turistele se simt bine cand vreun marocan spune ca ar da pe ele 10-15 camile. Nu?
Sa revenim insa la plimbarea din desert cu camilele. A facut parte dintr-o excursie mai lunga, de trei zile, in Maroc, care a inclus canioane si un drum superb prin munti (despre asta intr-un articol viitor). Astfel de excursii gasiti o gramada in Marrakech, aveti insa grija sa negociati pretul. De exemplu, noi am dat 75 euro, altii 150 euro pentru fix aceeasi excursie (masa, cazare, drum incluse).
Pentru camile, ne-am oprit la Merzouga (ajungeti intai in Erfoud din Marrakech sau Fez, de acolo e aproape). Am plecat dupa amiaza in desert, cand soarele tocmai se pregatea sa apuna. Inca era cald. Am prins apusul pe dune, foarte frumos, ne simteam ca intr-un film. Caravana de camile mergea incet, cu ghizii in fata, in timp ce noi incercam sa ne stabilizam pe camile - au un mers cam ciudat si la coborare ai mereu senzatia ca o sa pici.
Am ajuns la locul la dormit spre seara, unde am gasit corturi frumos amenajate, ba chiar si niste panouri solare pentru un pic de electricitate. Dupa o plimbare in care ne-am urcat pe dune, pe nisipul ce incepea sa se raceasca si am admirat Sahara de sus, ne-am intors la corturi. Am fi vrut sa facem sand boarding, dar am inteles ca nu era vremea potrivita, nisipul trebuie sa fie un pic umed.
Masa in desert a fost neasteptat de buna, gatita acolo de baietii care se ocupau de noi. Nici scorpioni n-am intalnit, nici frig noaptea n-a fost (e totusi marginea Saharei), in schimb e un bun prilej sa stai de vorba cu cei de acolo sau cu turistii care s-au nimerit cu tine in grup. Ba chiar am avut parte si de-un mic "concert" foarte fain de muzica berbera si am invatat si noi sa batem un pic in tobe.
A doua zi ne-am trezit cu noaptea-n cap sa prindem rasaritul pe dune, din nou foarte frumos. Merita mers in desert chiar si doar pentru fata camilei care ranjeste simpatic la tine si baga botul in buzunarele celui de pe camila din fata.


© Copyright 2008-2011 Metropotravel
4 Comentarii
Si in Egipt e la fel. Am platit vreo 120 de euro pentru 2 persoane, 1 ora cu camila in jurul piramidelor. Mi s-a promis marea cu sarea dar nu a fost nimic asa cum s-a promis. Probabil ca isi merita cei 100 de mii. :)
120 euro pentru 1 ora? wow, noi am platit 75 euro pe trei zile, cazare, masa, transport, din astea, camila inclusa :))
Comenteaza si tu