Din intamplarile unui student roman in Olanda: Pachet de Craciun

Cristian este student la master in cadrul Facultatii de Arhitectura din Universitatea Tehnica din Delft - TU Delft. Este plecat din Romania de aproape un an de zile si a ajuns in Delft dupa ce a studiat jumatate de an in Copenhaga. Are si griji, ca viata de student roman in Olanda nu e usoara, dar are si o familie grijulie care ii trimite pachete de-acasa. Mai jos, o poveste de Craciun din gara din Rotterdam, povestita chiar de Cristian.

Uvertura

Ma scol la 6. Imi fac o cafea si deschid calculatorul sa vad daca trenurile au sau nu intarziere. Trebuie sa ajung in Rotterdam ca sa ridic pachetul de Craciun de la mama. Si mai intai de toate trebuie sa stiu daca trenurile au intarziere sau nu, ca aici daca intarzie, maine mai ai tren. Trenurile sunt ok si uite tocmai ce am facut trebusoara asta imi suna telefonul. Soferu' Nicu s-a decis sa plece mai repede si ma intreaba daca pot sa trec sa iau pachetul atunci. Bine ca trenul face maximum 10 minute pana in Rotterdam Centraal, deci mai e timp.  

Parcarea de autobuze este de de fapt o straduta laturalnica care da inspre liniile de tren. Este prost luminata in dimineata asta intunecata de decembrie, dar este foarte multa activitate la aceasta ora matinala: 2 sau 3 autocare, un microbuz si multa lume care discuta grupulete, grupulete. Haine groase, caciuli, bocanci de iarna - hehehe uite cu cine seman eu :) – “mioritic style”. Daca n-as sti ce face toata lumea asta aici, la ora asta de dimineata, cred ca as ocoli strada asta.

Soferul: caciula, mustata, pulover si o haina groasa deschisa in fata ca sa lase burta sa se desfasoare, discuta foarte aprins cu unul dintre pasageri: "Dar, uite domne', zi tu, nu il iau eu si pe baiatu' chiar cu biletul in copie? Il iau ca sunt dragutz, dar shefu in Bucuresti mi-a spus sa nu mai fac asta...dar eu…" Baiatu' despre care se discuta, statea putin la o parte si parea de profesie zilier. Era slab, fara caciula, cu gatul gol si imbracat intr-o geaca de piele maro cu umerii lasati. Zambeste optimist cu mainile in buzunare si cu obrajii aprinsi – presupun ca in capul lui, in acest moment, nu se desfasoara decat peisaje ludice cu mese imbelsugate ca de sarbatori acasa la el.

"Buna dimineata!" zic eu, dupa ce m-am corectat de "Buna seara" dupa cum imi veni-se sa zic prima oara, "Soferul Nicu?" "Cine sunteti dvs.?" "Pai am un pachet din Bucuresti si..." "Aaaa, paii domne’, shoferul Nicu tocmai a plecat. Uite acum 2 minute a plecat! Uite aici a lasat asta pentru dvs.!" - si deschizand portiera de la cabina, scoate un pachet - jumate scotch, jumatate plasa de rafie de la Cora. "E al dvs. asta?" "Da" zic eu recunoscand stilul, "E pachetul meu, dupa cum arata” intaresc eu si mai mult dupa ce analizez putin situatiunea. 

Foto: Rotterdam; Citeste despre Rotterdam

Pachetul

Il ridic si ies de pe straduta cu pricina. Vreau sa il deschid si sa trec ce e in el in rucsacul cu care am venit echipat de-acasa. Pachetul in sine este un adevarat produs de design romanesc. Si cum tot am observat eu ca in Romania asa ceva nu este decat istorie, am sa descriu din ce materiale este alcatuit si cum este format. 
 
Pachetul este format din: 
 
- plasa de rafie bleu cu flori rosii pe ea de la Cora.  
- o cutie de carton de la batoane de ciocolata Bounty,  
- o editie de Formula As,  
- si scotch maro, d'ala lat.  
 
Cum plasa de rafie nu ajunge decat pana la jumatatea cutiei, nu prea merge sa o tii intr-o mana pentru ca nu ajung manerele unul la altul. In plus poti sa observi cutia de carton de la Bounty care nu a putut fi inchisa deoarece continutul cutiei, acoperit tacticos cu Formula As, a trecut de capacitatea maxima. Prin urmare, ca sa nu se verse, s-a folosit niste scotch maro, gros, petrecut de mai multe ori pe deasupra ziarului si a cutiei ca sa formeze un obiect unitar, coerent.  
 
Rup scotchul, pastrez ziarul (mai citesc si eu o stire romaneasca) si incep sa trec continutul cutiei in rucsac. Mai intai o pungulitza alba cu un material greu definibil cand il iau in mana (poate medicamente). Apoi niste sapunuri Protex, periute de dinti. Apoi 2 ciocolate mari cu lapte Heidi. O alta pungulita semi-transparenta cu niste cutii de file de hering - 2 la numar. Apoi o spuma de ras de la Nivea. Inca un sapun Protex. Apoi o punga colorata cu haine, nu pot ghici ce haine. Apoi o sticla de vin infasurata in folie anti soc si cu gatul acoperit de un fost ambalaj de biscuiti cu crema - mi-a fost facut foarte clar, inainte sa primesc pachetul, cum sa iau sticla aia ca sa nu o scap si sa se sparga. Apoi inca o punga cu haine si inca doua borcane (pun pariu ca de zacusca) infasurate in hartie de copt alba si bagate intr-o alta punga.
 
Da, dar: UNDE SUNT PAPUCII DE CATARAT? Cred ca le-am cerut papucii aia de cand eram in Danemarca! Si am insistat de nenumarate ori sa ii puna in pachetul asta!! Am senzatia ca incearca sa ma saboteze - o si vad pe mama: "Lasa, mai bine nu ii trimitem astia ca cine stie pe unde se catara, si cade si isi rupe o mana." - asta ca in povestea cu drobul de sare...!

Foto: Delft; Citeste despre Delft

Incheierea

Pana la urma am aflat ca papucii erau la Sergiu cu care fusesem in Zarnesti, la catarat, aaaages ago… Si, da, confirm, in borcane era zacusca. Si ori de cate ori mi-am zis ca ai mei nu o sa-mi trmita asa ceva, se pare ca asta este modalitatea in care parintii nostrii (cei mai multi) inteleg sa ne ajute. Este drept ca si colegul meu din Italia avea sos de paste facut de bunicul lui, dar diferenta intre mine si el este ca el si-a permis sa zboare pana in Italia ca sa-l aduca personal.

Chiar daca nu mai suntem pe vremea lui Eminescu, viata pentru studentul roman peste granite ramane incomparabil mai grea decat cea a studentilor din restul uniunii europene. Aceasta mai ales in conditiile in care in Olanda studentii romani nu pot lucra fara permis de munca, ceea ce face ca cei mai multi dintre noi sa suporte mult mai greu obligatiile financiare inerente. In plus, daca ne gandim ca cei mai multi angajatori favorizeaza un student care stie olandeza, ajungem sa intelegem de ce este atat de dificila gasirea unui loc de munca sau chiar unui loc de practica.

In schimb, legea olandeza permite celorlalti studenti din EU, cu exceptia studentilor bulgari, sa poata munci fara permis de munca. In plus, daca lucreaza, ei pot apela inclusiv la ajutor financiar din partea statului olandez si la transport gratuit pe toate liniile de transport public. Ma intreb cum poate aceasta legislatie sa serveasca obiectivelor EU (conform paginii web oficiale) care prevede, printre altele, incurajarea studiului peste granite, egalitatea de sanse si o putere fiannciara sporita? Ca o ironie a sortii, anul 2010 a fost declarat anul luptei impotriva saraciei si excluderii sociale.

 

Cristian E. Nita,
Decembrie 19, 2009

Mai multe articole cu si despre Olanda

---